Reînnoirea licențelor societăților specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei

Formalitățile necesare reînnoirii licențelor pentru desfăşurarea activităților de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, potrivit H.G. nr. 301/2012, cu modificările şi completările ulterioare

 

Potrivit art. 87 alin. (2) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, în vederea obţinerii reînnoirii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, reprezentantul legal al societăţii depune la Serviciul de Ordine Publică din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia societatea îşi are sediul social, pe bază de opis, următoarele documente:

1) cererea de reînnoire (Anexa 6), datată, înregistrată la societate şi semnată de administratorul societăţii;

2) licenţa în original;

3) certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului cu situaţia la zi a societăţii comerciale, în formă extinsă, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, cu toate menţiunile înscrise şi/referitoare la situaţia societăţii comerciale. În domeniile de activitate este necesar să se regăsească codurile CAEN corespondente activităţilor solicitate în cererea de licenţiere*.

4) declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele executate şi în derulare, încadrarea organigramei şi existenţa personalului de specialitate avizat, precum şi dotarea tehnico-materială a societăţii.

Depunerea documentaţiei de reînnoire a licenţelor, potrivit art. 87 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, se face cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Documentaţia se depune într-un exemplar, în format letric şi în format electronic pe suport CD care conţine un fişier format „pdf”, cu documentele scanate la o rezoluţie adecvată pentru a nu altera conţinutul acestora şi să fie posibilă transmiterea prin e-mail.

Acordarea reînnoirii licenţei de funcţionare se face cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 88 din Anexa la H.G. nr. 301/2012.

 

*NOTĂ: Nu se mai solicită, în mod expres, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative