Cooperarea cu structuri din cadrul Poliţiei Române

a. Direcţia de Ordine Publică pentru:

  • prevenirea comiterii de infracţiuni de natură judiciară;
  • supravegherea persoanelor suspecte de săvârşirea de infracţiuni;
  • identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii;
  • depistarea şi aplanarea stărilor conflictuale;
  • soluţionarea dosarelor penale cu autori necunoscuţi;
  • stabilirea cauzelor criminalităţii.

b. Direcţia de Combatere a Crimei Organizate pentru:

  • prevenirea şi combaterea traficului de autoturisme furate;
  • cunoaşterea preocupărilor grupurilor de infractori;
  • soluţionarea cauzelor penale cu autori necunoscuţi.

c. Institutul de Criminalistică pentru:

  • identificarea autorilor de infracţiuni judiciare şi probarea vinovăţiei acestora;
  • elaborarea unor metodologii de lucru;
  • identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, a persoanelor dispărute, precum și a unor persoane și cadavre cu identitate necunoscută.

d. Direcţia Supravegheri Operative şi Investigaţii pentru:

  • documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor din dosarele penale aflate în instrumentarea Direcţiei Investigaţii Criminale.
  • identificarea, localizarea și depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii.

e. Direcţia Poliţiei Rutiere pentru:

  • identificarea autoturismelor furate şi prinderea autorilor de furturi de autovehicule;
  • identificarea autoturismelor furate, prinderea autorilor de furturi de autovehicule, precum și a persoanelor urmărite în temeiul legii.

f. Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii pentru:

  • elaborarea de programe în vederea prevenirii criminalităţii judiciare.

g. Direcţia de Investigare a Fraudelor pentru:

  • soluţionarea dosarelor privind infracţiunile referitoare la dreptul de proprietate intelectuală.

h. Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru:

  • soluţionarea dosarelor penale în care s-au folosit arme de foc sau substanţe explozive;
  • supravegherea şi documentarea activităţii infractorilor care sunt predispuşi să comită fapte penale cu arme de foc.

i. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională pentru:

  • schimb de informaţii şi cooperare internaţională;
  • punerea în urmărire internaţională a persoanelor şi bunurilor.

j. Serviciul Afaceri Europene, Programe şi Cooperare Internaţională pentru:

  • activităţi de integrare în Uniunea Europeană;
  • cooperarea cu poliţiile altor state.

 

Cooperarea cu structuri din Ministerului Afacerilor Interne

a. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă pentru:

  • identificarea autorilor de infracţiuni şi soluţionarea dosarelor penale.

b. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră pentru:

  • combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
  • prinderea persoanelor urmărite;
  • depistarea autovehiculelor furate şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional.

c. Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor pentru:

  • identificarea persoanelor suspectate de comiterea de infracţiuni judiciare, în special pe linia falsului documentelor de identitate;
  • identificarea persoanelor cetăţeni români care comit infracţiuni în străinătate;
  • identificarea cetăţenilor străini cu domiciliul stabil sau rezidenţă în România, autori de infracţiuni pe teritoriul ţării noastre.

d. Direcţia Generală de Paşapoarte

e. Direcţia Regime Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor

f. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională pentru:

  • schimbul de informaţii şi cooperarea internaţională cu poliţiile statelor din Uniunea Europeană.

g. Oficiul Român pentru Imigrări

h. Direcţia Juridică pentru:

  • elaborarea de proiecte de acte normative.

i. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române pentru:

  • executarea unor acţiuni de restabilire a ordinii publice şi pentru prinderea unor persoane urmărite, dezertori, evadaţi.

j. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru:

  • stabilirea cauzelor unor incendii cu victime omeneşti;
  • ridicarea cadavrelor din locuri greu accesibile.

k. Centrul S.E.C.I.

l. Arhivele Naţionale

 

Cooperarea cu alte instituţii

a. Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Ministerul Public pentru:

  • identificarea autorilor de infracţiuni, administrarea probelor şi soluţionarea dosarelor penale.

b. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Registrul Auto Român pentru:

  • omologarea şi eliberarea cărţilor de identitate a autovehiculelor în România;
  • identificarea, expertizarea şi autentificarea autovehiculelor.

c. Ministerul Sănătăţii, prin institutele de medicină legală pentru:

  • probarea vinovăţiei autorilor în infracţiunile contra vieţii;
  • examinarea victimelor infracţiunilor contra persoanei;
  • transportul cadavrelor, autopsierea şi întocmirea rapoartelor de expertiză;
  • identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută;
  • expertize psihiatrice.

d. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru:

  • protejarea patrimoniului cultural naţional şi ecleziastic.

e. Ministerul Finanţelor Publice pentru:

  • efectuarea de constatări şi expertize financiar-contabile.

f. Autoritatea Naţională a Vămilor pentru:

  • identificarea bunurilor şi a documentelor care fac obiectul vămuirii;
  • identificarea şi reţinerea bunurilor mobille aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional pentru care nu sunt întocmite documente legale de export.

g. Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru:

  • protejarea monumentelor istorice şi a zonelor aparţinând siturilor arheologice.

h. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru:

  • activităţile de colaborare pentru combaterea infracţionalităţii comise de către minorii aflaţi în procesul de învăţământ.

i. Administraţiile publice locale pentru:

  • îmbunătăţirea situaţiei copiilor instituţionalizaţi, a familiilor cu risc criminogen ridicat, a copiilor aflaţi în abandon şcolar care săvârşesc infracţiuni.

j. Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi UM 0476 Bucureşti pentru:

  • obţinerea de date şi informaţii cu valoare operativă pentru persoane care sunt predispuse sau au comis infracţiuni de natură judiciară.

k. Ministerul Afacerilor Externe

l. Ministerul Mediului

m. Institutul Naţional de Medicină Legală