Împuternicit Şef Serviciu:
comisar-şef de poliţie Mirel Andrei CĂPRILĂ
Scurt Istoric
Henri Coandă este creatorul primului avion cu reacţie din lume pe care l-a testat personal în 1910 la Issy-les-Moulineaux (Franţa).
În anul 2004, la împlinirea a 35 de ani de activitate aeronautică civilă, aeroportul se înnobilează cu numele ilustrului pionier al aviaţiei române şi mondiale.
1940 – pe terenul actual al aeroportului, a funcţionat o bază militară a celui de al III-lea Reich în timpul celui de al doilea Război Mondial, iar după 1944 a devenit bază pentru Forţele Aeriene Române.
1965 – începe Procesul de transformare a bazei aeriene militare Otopeni în Aeroportul Internaţional Otopeni (modernizarea şi prelungirea pistei existente, construirea unei aerogări pentru pasageri).
1970 – terminalul de pasageri (1,2 milioane pax/an) devine operaţional, iar în 1986 a fost prima aterizare a unui avion pe a doua pistă nou construită.
2002 – vechiul terminal de pasageri este renovat şi devine un modern terminal sosiri internaţionale, iar în 2003 se inaugurează noul terminal curse interne.
<2011 – extinderea finger-ului, conexiunea cu cele două terminale, separarea fluxurilor Schengen şi în 2012 extinderea terminalului Plecări
Aeroportul Băneasa este legat de numele lui Aurel Vlaicu, ce prezenta în urmă cu 100 de ani, în cadrul unui miting aviatic organizat pe câmpul Băneasa, câteva evoluţii spectaculoase cu un avion construit chiar de el.
1910 – prima atestare documentară în presa vremii a Aeroportului Băneasa.
1912 – Liga Aeriană Română, condusă de Principele George Valentin Bibescu, înfiinţează la Băneasa o şcoală de pilotaj pentru piloţi military. Mai târziu, aerodromul devine aeroport, se adaugă o şcoală de pilotaj pentru piloţi civili şi Aeroclubul Regal Român.
1922 – a fost inaugurată prima linie aeriană intercontinental între Europa şi Asia pe ruta Paris – Strasbourg – Praga–Viena - Bucureşti(Băneasa) -Constantinopol.
1942 – se construieşte prima pistă betonată din Romania, iar între 1948 şi 1952 a fost construită clădirea aerogării, fiind concepută ca o elice cu trei pale.
2010 – este lansată strategia de dezvoltare şi modernizare a aeroportului Băneasa, care vizează implementarea conceptului de “city airport”, iar în 2011, aerogara este clasificată drept monument istoric, grupa valorică A, prin Ordinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2455.
Structură
-
Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă
-
Postul de Poliţie Transporturi Aeriene Aurel Vlaicu
Atribuţii
-
asigură menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi respectarea regulilor de convieţuire socială, în staţiile de cale ferată, trenurile de persoane şi în instituţiile publice, din zona de responsabilitate;
-
sprijină şi controlează organizarea şi funcţionarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor potrivit legii, în obiectivele economice din sectorul încredinţat;
-
supraveghează, în zona de competenţă, respectarea normelor legale privind regimul armelor, muniţiilor şi substanţelor explozive ce se deţin sau manipulează în obiectivele de transporturi, precum şi acelor privind protecţia valorilor monetare în locurile de manipulare, depozitare şi pe timpul transportului acestora;
-
execută acţiuni, controale şi patrulări pentru asigurarea ordinii publice în sectorul de competenţă;
-
participă, împreună cu alte forţe din M.A.I., la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, calamităţi naturale ori catastrofe feroviare, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor unor astfel de evenimente;
-
participă, împreună cu alte organe, potrivit legii, la prevenirea şi combaterea acţiunilor ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei feroviare;
-
acţionează pentru prinderea urmăriţilor;
-
efectuează acte premergătoare în lucrările cu caracter penal primite de la cetăţeni, persoane juridice, sau constatate direct;
-
participă, prin dispoziţie, la activităţi poliţieneşti în afara zonei de competenţă
Informatii utile
Poliţia Transporturi are misiunea de a veghea ca viaţa, integritatea şi bunurile dumneavoastră să fie în siguranţă pe perioada cât vă aflaţi în perimetrul celor două aeroporturi.
Acest lucru este posibil doar cu ajutorul călătorilor, dacă aceştia respectă un minim de recomandări:
-
nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp;
-
nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri, cafea de la persoane necunoscute;
-
nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele persoanelor necunoscute;
-
la urcarea şi coborârea din tren supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele;
-
nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de mare valoare;
-
la plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra dumneavoastră;
-
nu apelaţi la servicii neautorizate de transport bagaje sau persoane, chiar dacă acestea vi se par mai ieftine;
-
evitaţi ”prieteniile” ocazionale şi nu vă lăudaţi cu bunurile sau valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră ori cu achiziţiile personale în dialogurile cu ceilalţi călători;
-
cereţi să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte.
În cazul în care aţi fost victima sau martorul unei infracţiuni comise în perimetrul aeroportului, adresaţi-vă Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene “Henri Coandă”, Tel: 0212013242, Fax: 0212042029