23 Septembrie 2022Sursa: IGPR

ZECI DE KILOGRAME DE CANNABIS, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Caraș-Severin, la adresele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Video: https://youtube.com/shorts/HtF72M8UXqY

2 bărbați, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, au fost conduși la audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore.

 

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate o cultură outdoor formată din 97 de plante de cannabis, în diferite stadii de vegetație, cu înălțimi cuprinse între 1 și 2 m, în cantitate totală de peste 150 de kilograme de masă verde brută, peste 50 de kilograme de muguri de cannabis, masă verde uscată, 5 grame de substanță pulverulentă, susceptibilă a fi cocaină, un aparat de vidare a pungilor, un generator de curent cu suflantă cu aer cald, o instalație de irigare, pompă de stropit plante, 4 telefoane mobile, 1 grinder și 3 cântare de precizie.

 

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis, în vederea comercializării en-gross către diferite persoane.

 

Semințele de cannabis ar fi fost procurate din Spania și cultivate într-o zonă greu accesibilă și izolată, înconjurată de pădure, din comuna Domașnea, județul Caraș-Severin, loc unde și-ar fi amenajat diferite instalații de irigare prin picurare, folosind inclusiv fertilizatori pentru dezvoltarea rapidă a plantelor.

 

După recoltare, plantele ar fi fost prelucrate și pregătite pentru distribuție într-o anexă situată în apropierea plantației outdoor, urmând a fi distribuite în Caraș-Severin, Timiș și Gorj, fie în mod direct, fie prin intermediari.

 

În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie,  judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celor 2 bărbați, pentru 30 de zile. 

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezența de nevinovăție.

 

 

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii