URMĂRIȚI LA NIVEL INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliția Română a adus în țară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Chile, mandatele fiind emise pentru tentativă la omor, pornografie infantilă, lovituri cauzatoare de moarte, trafic de droguri, infracțiuni rutiere, amenințare, delapidare, furt calificat și contrabandă.
Cooperarea a fost realizată prin Centrul de Cooperare Polițienească - I.G.P.R., iar cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor sau sentințelor, după caz.
Exemple:
1. La data de 31 mai a.c., un bărbat, de 34 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă a fost escortat din Marea Britanie, fiind condamnat de către Tribunalul Vaslui la 6 ani de închisoare.
2. Totodată, la aceeași dată, un alt bărbat, de 49 de ani, din Dolj, a fost adus din Belgia, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Tribunalul Dolj a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 6 ani de închisoare.
3. La data de 1 iunie a.c., un bărbat, de 48 de ani, domiciliat în Timiș, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, a fost escortat din Olanda, fiind condamnat de Judecătoria Sibiu la 12 ani de închisoare.
4. La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 35 de ani, din Timiș, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Acesta a fost adus din Franța, având emis de către Tribunalul Timiș, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani și 9 luni.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii