17 Mai 2025Sursa: I.G.P.R.

URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI

În perioada 15 - 16 mai 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

Astfel, la data de 15 mai 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 41 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Tribunalul București, un mandat de arestare preventivă.

De asemenea, a fost adus un bărbat, de 34 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni informatice. Acesta a fost adus din Olanda, având emis de către Tribunalul Brașov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și două luni.

La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat, de 42 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost adus din Olanda, având emis de către Judecătoria Suceava, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 11 luni.

De asemenea, la data de 16 mai 2025, a fost adus un bărbat, de 39 de ani, din Olt, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Caracal, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și opt luni.

Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii