URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU UN OMOR COMIS ÎN ANUL 1991, ADUS ÎN ȚARĂ DIN GERMANIA
La data de 23 aprilie 2024, va fi adus în țară, de o escortă a Poliției Române, un bărbat, de 53 de ani, din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul București, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În fapt, în decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetățean străin, după care l-a legat și înfășurat în covorul din locuința sa, situată în București și l-a transportat în cartierul Crângași, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare.
În perioada 13 octombrie 2023 – 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informații că persoana se afla pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date și informații cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză.
În urma schimbului de informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Germania, la data de 3 ianuarie a.c., bărbatul a fost arestat în Moers, Germania.
După aducerea în țară, cel în cauză va fi încarcerat, în vederea executării mandatului.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii