UPDATE: PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONSTITUIRE A UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE, FALS, DELAPIDARE ȘI ABUZ ÎN SERVICIU
În urma celor 31 de percheziții domiciliare efectuate astăzi, 4 iulie, de către polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare, au fost identificate, în trei dintre imobile, 98 de persoane vătămate, care au fost evaluate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la două unități medicale, pentru investigații amănunțite.
Până la acest moment, cu privire la 6 dintre persoanele vătămate, medicii au decis internarea, alte 50 de persoane vătămate au fost cazate la mai multe centre de îngrijire, din municipiul București, iar 42 se află în investigații medicale.
De asemenea, pe parcursul perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe unități PC, laptopuri, suporturi de date, precum și alte mijloace de probă.
Reamintim că, începând cu luna noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică.
Totodată, exploatarea ar fi fost realizată și prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ținerea acestora în stare de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, în vederea obținerii de către liderii grupărilor și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii