UPDATE: PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND INCENDIEREA ORICĂRUI TIP DE DEȘEU ȘI/SAU SUBSTANȚĂ SAU OBIECT
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului de Ordine Publică – Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au finalizat acțiunile desfășurate în localitatea Bălteni, comuna Conțești, în contextul operațiunii JUPITER, derulată la nivel național.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și indisponibilizat aproximativ 40 de tone de deșeuri, dintre care aproximativ 5 tone ar fi reprezentat cupru rezultat în urma arderii ilegale a unor componente metalice.
De asemenea, pentru abateri constatate în domeniul protecției mediului, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 560.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.
Totodată, în vederea continuării cercetărilor, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Ca urmare a probatoriului administrat, 5 dintre acestea au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în cursul zilei de mâine, 4 iunie, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna februarie și până în prezent, persoanele în cauză ar fi colectat deșeuri feroase și neferoase provenite din dezmembrarea unor autovehicule, iar, pentru extragerea materialelor metalice, ar fi incendiat diverse componente, activitate cu impact asupra mediului.
Precizăm că efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii