07 Mai 2006Sursa: IGPR

Săptămână „neagră” pentru traficanţii de droguri din Bucureşti

Săptămâna aceasta, ofiţerii Serviciului Antidrog, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au destructurat mai multe reţele de traficanţi de droguri, care acţionau în diverse zone ale Capitalei. Toate activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bucureşti.

*** O reţea de distribuţie a heroinei, care acţiona în cartierul Ferentari, din Municipiul Bucureşti, a fost anihilată de poliţiştii bucureşteni. Din cadrul acestei grupări făceau parte şi P. Gheorghita, de 19 ani şi C.Daniela, de 26 ani, ambele din Bucureşti, care au fost prinse în flagrant de poliţişti, în timp ce vindeau 4 doze de heroină unor consumatori.

La percheziţia efctuată la domiciliul primei, ofiţerii au mai găsit 26 de doze, pregătite pentru vânzare, care erau ascunse în scurgerea din podeaua toaletei.

La data de 05 mai a.c., P. Gheorghita a fost prezentată Tribunalului Municipiului Bucuresti, care a emis un mandat de arestare preventivă pe numele ei, pe o perioada de 29 zile, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri. Totodată, magistraţii audipus cercetarea Danielei C. în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

***Un alt grup infracţional organizat, care distribuia heroină în zona unui complex comercial din capitală, a fost prins în flagrant de ofiţerii de la Antidrog.

La 4 mai a.c., D. Cristian, de 29 ani, C. Nelu, de 30 ani şi M. Viorel, de 25 ani, toţi din Bucureşti, au fost depistaţi în timp ce vindeau 2 grame de heroină, la preţul de 270 RON.

La percheziţiile corporale efectuate asupra celor în cauză, a fost găsită suma de 500 RON, despre care s-a stabilit că provenea din vânzarea de droguri, precum şi două telefoane mobile care au fost confiscate.

La data de 05 mai a.c., Tribunalul Municipiului Bucuresti a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.

*** Tot joi, 4 mai, poliţiştii l-au depistat şi pe S.Costel, de 25 ani, cunoscut traficant de droguri, care acţiona pe raza sectorului 2 din Bucureşti, în timp ce vindea de la domiciliu 4 doze de heroină unor consumatori.

Cel în cauză să fie cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii