REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC, ÎN DOUĂ CAUZE PENALE
La datele de 8 și 9 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au documentat, în două cauze, activitatea infracțională a 4 bănuiți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc.
În prima cauză s-a reținut că, pe parcursul anului 2023, trei bănuiți ar fi înființat și întreținut, în localitățile Frumoasa și Sântimbru, din județul Harghita, mai multe culturi de canabis indoor (în solarii), respectiv outdoor (pe terenuri extravilane greu accesibile), în vederea comercializării către alte persoane, precum și pentru consum propriu.
La data de 8 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați 32.150 de lei și 1.150 de euro, cu privire la care există bănuiala rezonabilă că provin din traficul de droguri, precum și mai multe dispozitive de mărunțit, țigarete confecționate artizanal, un aparat de vidat, pungi și telefoane mobile.
Totodată, au fost indisponibilizate 10 plante de canabis recoltate recent, aproximativ 2 kilograme de canabis (muguri), provenite din culturile recoltate anterior, depozitate în pungi din material plastic transparent, vidate și lipite prin topire, precum și în borcane din sticlă, pregătite în vederea comercializării.
La data de 8 noiembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea a 3 persoane, iar, la data de 9 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
În cea de a doua cauză, măsura a fost dispusă după ce bănuitul a fost depistat în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, imediat după ce ar fi comercializat 10 grame de canabis, pentru 700 de lei.
Ulterior, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, toate în același municipiu, fiind descoperiți și ridicați 10.307 lei cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că provin din traficul de droguri, o cantitate de canabis, 3 dispozitive de mărunțit și mai multe obiecte cu urme de materie și un telefon mobil.
Totodată, s-a reținut și faptul că bănuitul ar fi comercializat, în mod repetat, cantități de canabis, de ordinul zecilor de grame, către consumatori din municipiul Odorheiu Secuiesc și localitățile învecinate.
La data de 9 noiembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea unei persoane bănuite, iar, în cursul acestei zile, 10 noiembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii