19 Iunie 2006Sursa: IGPR

Poliţia Română intensifică lupta împotriva criminalităţii din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor


Politia de Investigare a Fraudelor a declansat si finalizat, în patru luni ale anului 2006, la nivel local si national, 42 actiuni de identificare a situatiilor de incalcare a legislatiei specifice in domeniul asigurărilor şi reasigurărilor.

Astfel, poliţiştii au solutionat 30 dosare penale, dintre care 18 prin inceperea urmaririi penale, fiind cercetate 40 persoane, pentru savârşirea a 194 de infractiuni, in special delapidare, inselaciune, abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals.

Exemple:
Ofiteri din cadrul Directiei de Investigare a Fraudelor si-au declinat competenta de solutionare in favoarea Departamentului National Anticoruptie, in dosarul penal privind pe:
* D. MARIANA - fost presedinte al unei bănci;
* D. VASILE si S. VASILE- fosti vicepresedinti;
* M. CEZAR - director al Directiei Relatii Financiar Bancare;
* I. LILIANA - director al Directiei Analiza, M. ELENA si C. ADELA – analisti;
* D. SABINA - director al Directiei Juridice si A. ALINA - consilier juridic;
* B. CATALIN- director si I. ADA- sef serviciu al Directiei Audit si Control Intern;
* P. VASILE, V. IULIAN, P. MARIANA - membrii in Comitetul de Directie,
toţi funcţionari în cadrul aceleiaşi bănci, cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor pubice si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor .

Aceştia, in perioada 12.06.2003- 30.09.2005, in executarea atributiilor de serviciu, au creat un prejudiciu patrimoniului public de 5.429.573,33 USD si 888.998,11 EURO, respectiv 1.309.809.801 ROL patrimoniului bancii, prin operatiuni bancare ilegale de contractare, acordare, creditare, precum si emitere de polite de asigurare in nume si cont stat, precum si prin plata de despagubiri, aferente unor litigii de munca din 2001-2004, la doua salariate, carora li s-au desfacut contractele de munca ilegal.

*************
* B. SORIN, S. ADRIAN, G. MARIN, N. ISTVAN, V. GELU MARCIAN, D. NICUSOR, B. PETER, M. BABUT, N. LEVENTE, A. SANDOR si B.ERIKA sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune si fals in declaratii, constand in aceea ca in perioada anilor 2001-2003, in complicitate cu cetateni maghiari, au introdus in tara mai multe autoturisme inmatriculate in Ungaria, cu scopul producerii intentionate de accidente rutiere si incasarii daunelor de la societati de asigurare din Romania.

In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca faptele s-au derulat, in toate cazurile, dupa un scenariu bine stabilit, conform caruia intotdeauna in accidentele rutiere erau implicate autoturisme inmatriculate in Ungaria, conduse de catre invinuitii cetateni maghiari N. LEVENTE, D. ARPAD, P. ISTVAN-LASZLO, B. ERIKA, P. SABOLCS, O. LASZLO si T. IANOS.

Autovehiculele inmatriculate in Ungaria sufereau avarii consistente in comparatie cu autoturismele inmatriculate in Romania, care sufereau avarii mici, iar in fata organelor de politie si a societatilor de asigurari, vinovat de producerea accidentului se declara un conducator auto, cetatean roman. Astfel ca invinuitii, cetateni maghiari, incasau despagubirile de la societatile de asigurare in baza politei de raspundere civila RCA, detinute de conducatorul autoturismului inmatriculat in Romania. Prejudiciul total cauzat este de 34.582, 33 RON.

Dosarul penal a fost inaintat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, cu propunere de trimitere in judecata pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si fals in declaratii.

********************

S-a dispus inceperea urmaririi penale într-un dosar privind pe P.Marius, de 44 ani din municipiul Targoviste - director in cadrul unei societati de asigurări din Dambovita, S. Marius, de 28 ani, din mun. Targoviste - director adjunct in cadrul aceleiasi societati, I. Ioan, de 39 ani - administrator al unei societati de intermediere in asigurari din Targoviste, precum si fata de 10 inspectori si agenti de asigurari din cadrul firmei de asigurări, pentru savarsirea infractiunilor de delapidare, abuz in serviciu, complicitate la savarsirea infractiunii de delapidare, fals intelectual si uz de fals.

Astfel, in perioada 2003-2005, cei doi directori au instigat salariatii societatii de asigurari sa incheie polite de asigurare in numele si pe seama societatii de intermediere, fara ca aceasta societate sa desfasoare activitate de asigurare, neavand salariati angajati in acest sens.

Astfel, prin acest procedeu, firma de asigurari a fost prejudiciata cu suma de 7 miliarde ROL, sub forma comisioanelor acordate in mod fictiv societatii de intermediere in asigurari.

In cauza, s-a propus declinarea competentei de cercetare in favoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Dambovita, fata de P. Marius si I. Ioan, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si respectiv dare de mita, avand in vedere faptul ca I. Ioan a recunoscut ca, in mod repetat, in perioada 2003-2005, i-a dat diferite sume de bani lui P. Marius pentru ,,serviciile oferite”, sub forma comisioanelor acordate in mod ilegal prin modalitatea mentionata.

De asemenea, in urma extinderii cercetarilor s-a stabilit faptul ca P. Marius si S. Marius, in complicitate cu reprezentantul legal al unei alte societati de intermediere in asigurari, cu sediul in Bucuresti, au prejudiciat firma administrata de cei doi cu suma de peste 40 miliarde ROL, prin confirmarea in fals a incasarii unor polite de asigurare. Acestia au impiedicat astfel, cu stiinta, exercitarea de catre fima de asigurari a dreptului de actiune in regres fata de societatea de intermediere in asigurari pentru nerespectarea unor clauze contractuale.

Prejudiciul a constat, de asemenea, in platile efectuate de catre firma de asigurari din Dambovita pentru daunele inregistrate in urma incasarii contravalorii a peste 1000 de polite de asigurare de catre societatea din Bucuresti si nedepunerea acestora la asigurator. Prin incalcarea atributiunilor de serviciu cei doi directori nu au tinut o evidenta clara a acestor activitati.

Cele doua dosare au fost conexate, fiind declinata competenta de cercetare in favoarea Directiei Nationale Anticoruptie - prin Parchetul de pe langa Tribunalul Dambovita.

*************
Analiza cazurilor constatate a reliefat faptul că principalele fenomene infractionale din acest domeniu pot fi clasificate astfel:
* In domeniul asigurarilor de autovehicule : se incaseaza despagubiri de la societatile de asigurare in baza politei de raspundere civila RCA, prin simularea de accidente auto in care sunt implicate autoturisme ce sufera avarii majore si autovehicule de tonaj mare care detin asigurari RCA;
* In domeniul asigurarilor creditelor de export : se emit polite de asigurare fara respectarea conditiilor de contractare, acordare si creditare prevazute de normele legale in domeniu;
* In domeniul gestionarii si utilizarii politelor de asigurare : se incheie polite de asigurare in numele si pe seama unor societati neautorizate sa desfasoare activitati de asigurare, urmate de insusirea nelegala a sumelor incasate.

Principalele moduri de operare identificate de poliţişti in urma analizei practicii judiciare in materie sunt următoarele:
* însuşirea de bani din sumele încasate de la asiguraţi, reprezentând contravaloarea contractelor ori primelor de asigurare, prin falsificarea documentelor de decontare; înşelăciuni prin falsificarea sau contrafacerea formularelor de lucru tipizate (contracte de asigurări, chitanţe fiscale, facturi şi documente de reparaţii, etc.), furturi de bani sau valori, comise atât de persoane cu funcţii de conducere, dar şi de personalul angajat (agenţi de asigurare, inspectori şi constatatori de daune etc.) sau chiar de persoanele asigurate;
* întocmirea de contracte de asigurare datate retroactiv, în scopul încasării de despăgubiri pentru daune produse, ori prezentarea de documente false şi depunerea de declaraţii false cu privire la modul şi împrejurările de producere a pagubelor;
* întocmirea în fals de dosare şi contracte de asigurare datate retroactiv şi la valori mult mai mari decât cele reale (produse ca rezultat al unor accidente, calamităţi naturale, incendii etc., riscuri pentru care nu era încheiată asigurarea la data producerii evenimentului);
* unii agenţii de asigurare, inspectori ori constatatori de daune, pe fondul incompetenţei sau în schimbul unor foloase materiale, confirmă cu uşurinţă dezdăunări ale bunurilor asigurate, fără a verifica existenţa acestora pe teren;
* acordarea unor împrumuturi persoanelor juridice în baza unor poliţe de asigurare, urmate de nerambursarea creditului, riscul fiind suportat de bugetul de stat.


Politia de Investigare a Fraudelor a promovat optimizarea relaţiilor de cooperare cu institutiile care au atributii de supraveghere si control a activitatilor de asigurare in Romania, prin incheierea, la sfarsitul anului 2005, a unui Protocol de cooperare intre Inspectoratul General al Politiei Romane si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, vizand prevenirea si combaterea fraudelor din sfera asigurarilor.

In baza acestui protocol, s-a constituit Grupul Central de Cooperare, care organizeaza intalniri periodice pentru realizarea unor schimburi de experienta, cursuri de perfectionare a personalului, analize cu privire la faptele de natura penala constatate, in vederea stabilirii unor strategii comune de actiune, evaluarii impactului unor acte normative si identificarii modalităţilor de fraudare.

Astfel, in cursul lunii mai a.c., Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a organizat seminarul cu tema „Insurance Conference On Fraud and Money Laundering”, sustinut de specialisti din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii – Biroul de Asistenta Tehnica, la care a participat si un reprezentant al Directiei de Investigare a Fraudelor.


SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii