POLIȚIA ROMÂNĂ: DESTRUCTURAREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT

Ieri, 10 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au pus în aplicare 64 de mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave.
Video - https://youtu.be/ZYxTwmSUwo0
Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în luna iunie 2024, 8 persoane, cu vârstele cuprinse între 34 și 55 de ani, ar fi constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care ar fi acționat, pe teritoriul Italiei și României, până în luna aprilie 2025, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de utilaje (agricole și de construcții) sustrase din mai multe zone ale Italiei (Veneția, Brescia, Padova, Milano).
Liderul grupării de criminalitate organizată și-ar fi asumat rolul de a coordona preluarea, transportul și valorificarea utilajelor sustrase.
Ceilalți membrii ai grupului ar fi avut ca atribuții identificarea unor utilaje aflate în incinta unor imobile (terenuri, depozite, hale) deficitare în ceea ce privește sistemele de securitate, coordonarea activităților de preluare, încărcare și transport, întocmirea, în fals, de documente de transport și încasarea sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor sustrase.
Înainte ca persoanele vătămate să constate dispariția utilajelor și să sesizeze organele judiciare, persoanele cercetate le-ar fi transportat în România, prin utilizarea unor mijloace închiriate prin intermediul platformelor online „burse de transport”.
Prejudiciul produs de grupul infracțional organizat a fost stabilit, în mod preliminar, la 1.609.000 de euro.
În vederea documentării activității infracționale, autoritățile judiciare din România și Italia au semnat, la începutul acestei luni, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team).
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, de la persoanele cercetate în cauză, 29 de utilaje dintre cele sustrase (tractoare agricole, excavatoare, încărcătoare frontale), 38.780 de euro, 65.800 de lei, 1.600 de USD, 10 arme de vânătoare, din care două deținute ilegal, iar opt păstrate fără a fi respectate prevederile legale, 337 de cartușe cu alice, 32 de cutii cu muniție, plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, 10 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 7 dintre persoanele cercetate, pentru 24 de ore, și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de cea de-a opta persoană.
Astăzi, 11 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Ploiești și Galați, serviciilor de combatere a criminalității organizate Neamț și Vâlcea, Inspectoratului de Poliție Județean Iași și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii