POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNE CONTRA TRAFICULUI DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 19 și 25 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, cele două persoane ar fi comandat din Olanda, în mai multe rânduri, aproximativ 300 de grame de 3-CMC, drog de mare risc, ce ar fi fost destinate comercializării către consumatori din municipiul București.
În seara zilei de 24 februarie a.c., acestea au fost prinse în flagrant delict la ridicarea unui pachet conținând substanța interzisă, ce ar fi fost introdus în țară, prin intermediul unei firme de transport.
Ieri, 25 februarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea celor două persoane cercetate, pentru 24 de ore.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii