03 Aprilie 2024Sursa: IGPR

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE MINORI ȘI TRAFIC DE PERSOANE

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează 8 percheziții domiciliare, în județul Dolj, în două cauze penale,  privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane.

Video - https://youtu.be/bLiYCQZtWow

 

Din materialul probator administrat în prima cauză a reieșit că, în ianuarie 2023, o persoană ar fi recrutat o altă persoană vătămată minoră, de 15 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație) și, prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), ar fi transportat-o și adăpostit-o în Italia, unde, prin acte de violență fizică și psihică, ar fi exploatat-o sexual, obligând-o să practice prostituția („la stradă”).

 

În activitatea infracțională, aceasta ar fi beneficiat de sprijinul unei alte persoane (membru al familiei sale), care ar fi avut rolul de a supraveghea victima minoră și de a colecta sumele de bani  rezultate din activitatea infracțională.

 

Cercetările efectuate în cel de-al doilea dosar au relevat faptul că patru persoane (membri ai aceleași familii) ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, minore și majore, prin inducere în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau, după care le-ar fi transportat în Italia, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea sexuală a acestora.

 

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.

 

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii