PERSOANĂ REȚINUTĂ PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de pornografie infantilă.
Video - https://youtu.be/Lu2BWvo96ek
Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul anilor 2023 și 2024, persoana cercetată ar fi determinat două victime minore, de 8 și 9 ani, să producă și să îi transmită, prin intermediul unei rețele de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit, materiale pe care le-ar fi stocat în telefonul său mobil.
La data de 19 decembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus față de aceasta măsura controlului judiciar, încheiere față de care procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au formulat contestație.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii