PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în luna iunie 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc (ciuperci halucinogene) către consumatori, din județul Olt.
Persoana în cauză ar fi realizat contactul cu clienții prin intermediul unor rețele de socializare, iar după stabilirea cantității și metodei de plată, livrarea s-ar fi efectuat direct sau prin plasarea în sistem easybox.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate cantități de fragmente vegetale și de substanță solidă, de culoare maro, un cântar de precizie, mai multe obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 7 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Ieri, 8 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus față de aceasta măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt au formulat contestație împotriva încheierii pronunțată de instanță.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii