PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL CU PREJUDICIU DE PESTE 700.000 DE LEI

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 iunie, polițiști Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar de urmărire penală, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Astfel, în perioada ianuarie – aprilie a.c., un bărbat, de 46 de ani, din orașul Chitila, în calitate de reprezentat al unei societăți comerciale, ar fi intervenit asupra unor aparate de colectare a ambalajelor folosite, pe care acesta le gestiona, modificând sistemul de compactare al ambalajelor, ulterior reintroducând în acesta, ambalajele pentru care ar fi obținut compensația.
De asemenea, în urma percheziției, polițiștii au descoperit, indisponibilizat și sigilat, la locația din orașul Chitila, aparatele tip RVM, de colectare a ambalajelor folosite, prejudiciul total fiind de peste 700.000 de lei.
Acțiunea de astăzi a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov și polițiștilor Serviciului Criminalistic Ilfov.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii