17 Aprilie 2025Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU COMERCIALIZAREA DE PRODUSE CONTRAFĂCUTE

La data de 17 aprilie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și au efectuat verificări asupra a două autoturisme, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Video - https://youtu.be/piy6tlNbLKA

 

Perchezițiile au fost desfășurate la domiciliile unor persoane, din comuna Vărșag.

 

În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 990 de litri de detergent, existând bănuiala rezonabilă că aceștia ar face parte din categoria produselor contrafăcute, purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate cunoscute.

 

Totodată, polițiștii au depistat în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 138, în localitatea Satu Mare.

 

În urma controlului efectuat asupra vehiculului, au fost descoperiți aproximativ 133 de litri de detergent purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate cunoscute, existând bănuiala rezonabilă că aceștia ar face parte din categoria produselor contrafăcute.

 

Întreaga cantitate de detergent a fost indisponibilizată, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii