16 Iunie 2021Sursa: IPJ DOLJ

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI AL MUNIŢIILOR

             În această dimineaţă, polițiștii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în oraşul Segarcea, persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

 La data de 14 iunie a.c., poliţiştii s-au sesizat din oficiu, ca urmare a apariţiei pe o reţea de socializare a unor imagini în care se observă mai multe persoane care mânuiau un obiect ce părea a fi o armă, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

În urma percheziţiilor efectuate, 2 bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, din Segarcea, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Din cercetările efectuate a reieșit că arma ar aparţine unui bărbat, de 32 de ani, din Segarcea, care a fost depistat de poliţişti şi condus la sediul poliţiei.

Totodată, poliţiştii au stabilit că arma în cauză este neletală, tip pistol, fiind predată  poliţiştilor, împreună cu 25 de cartușe neletale, nepercutate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză nu este deţinător legal de arme si muniţii. Pistolul şi cartuşele au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, urmând ca, la finalizare, să fie propusă soluţie legală.

La activitate, au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii