24 Iulie 2015Sursa: IPJ Buzau

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE ILEGALITĂŢI ÎN DOMENIUL SILVIC

În această dimineaţă, poliţiştii din Buzău efectuează zece percheziţii la persoane bănuite de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori şi tăinuire. 13 persoane vor fi conduse la audieri.

La data de 24 iulie a.c., 50 de poliţiştii ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, împreună cu specialişti silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, efectuează 10 percheziţii, pe raza judeţului Buzău.

Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Sunt vizate 13 persoane bănuite că, în perioada 2014 – 2015, ar fi comis delicte silvice, care au prejudiciat fondul forestier.

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor fi conduse 13 persoane, care sunt cercetate pentru tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, complicitate la cele două infracţiuni şi tăinuire.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 107.000 de lei.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii