03 Iunie 2025Sursa: I.G.P.R.

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLAREA BANILOR

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și  județul Giurgiu, la locuințele persoanelor implicate în activitatea infracțională, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor.

 

În același timp, va fi pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele uneia dintre  persoanele cercetate, ce va fi condusă la sediul unității de politie, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2023 – martie 2024, administratorul de drept al unei societăți comerciale din municipiul București, ce ar avea ca obiect de activitate lucrări de construcții, nu ar fi evidențiat în contabilitate și nu ar fi declarat la organele fiscale veniturile realizate, în cuantum total de 6.146.257 de lei, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1.328.504 lei, dintre care T.V.A. în valoare totală de 981.335 de lei și impozit pe profit în valoare totală de 347.169 de lei.

 

Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști ai Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și de luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

 

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul  prezumției de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii