PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU EXERCITAREA FĂRĂ DREPT A UNEI PROFESII, ÎNȘELĂCIUNE, FALS INTELECTUAL ȘI UZ DE FALS
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Video: https://youtu.be/Q9vMusPF86g
Din cercetările desfășurate a reieșit faptul că, în perioada 2019 – 2022, două femei, din Arad, ar fi exercitat profesia de medic stomatolog, fără a fi autorizate în acest sens, într-un cabinet medical, aflat la domiciliul acestora, fără informarea pacienților cu privire la aceste aspecte.
Totodată, ar fi decontat servicii medicale printr-o instituție din Arad, cu care ar fi avut întocmite contracte, pentru care ar fi prezentat documente false.
De asemenea, s-ar fi conturat suspiciunea rezonabilă că serviciile medicale decontate nu ar fi fost prestate în realitate.
Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea unei percheziții, la domiciliul și cabinetul medical al celor două femei, aflate în același imobil.
În urma activităților, desfășurate în dimineața de 29 mai a.c., cu sprijinul polițiștilor criminaliști și luptătorilor S.A.S., au fost ridicate mai multe înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie, în vederea administrării acestora.
Prejudiciul estimat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor este de aproximativ 110.000 de lei.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii