PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC
La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 9 percheziții (5 în județul Timiș, 3 în județul Cluj și 1 în Mehedinți) pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri de risc și mare risc.
Video: https://youtube.com/shorts/CEW_lTgnlGY
În cadrul acestor activități, înainte de a descinde la locațiile percheziționate, a fost realizată o prindere în flagrant delict.
Astfel, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției municipiului Timișoara, un bărbat a fost depistat la volanul unui autoturism, în Timișoara, asupra acestuia fiind găsite diverse cantități de droguri, respectiv cocaină, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice.
În fapt, membrii grupării ar fi distribuit la nivel stradal (în special în zonele frecventate de tineri) cocaină, 3CMC, comprimate de ecstasy, metamfetamină și canabis.
În urma descinderilor, efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, la mai multe locații au fost identificate cantități importante de droguri, fiind ridicate 1,05 kg de cocaină, 1,1 kg de 3CMC, 600 de grame de canabis, 9 comprimate de ecstasy, 2 timbre LSD, 3 farfurii cu urme de substanțe pulverulente, 3 carduri și 2 paie cu urme de substanță pulverulentă, 1.275 de euro, 601 $, 9.600 de lei și 10 telefoane mobile.
Totodată, au fost puse în executare 7 mandate de aducere, iar, în urma audierilor, procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 6 bărbați, urmând ca, în cursul zilei de 12 octombrie, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara și ai Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii