PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE, PROXENETISM ȘI SPĂLAREA BANILOR
Astăzi, 11 iunie, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Dâmbovița, Călărași, Olt, Ilfov, Prahova, Brăila, Vrancea, Maramureș și Galați, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, proxenetism și spălarea banilor.
Video: https://youtu.be/Q6vyqAsiIUk
Din probele administrate a rezultat că, începând cu anul 2019, în municipiul București, 4 persoane ar fi constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat alte 7 persoane, specializată în racolarea de tinere și tineri, prin metoda „loverboy”, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, în țară, dar și pe teritoriul Marii Britanii.
Ar fi fost racolate 27 de persoane vătămate, în special din municipiul București și județul Prahova, dar și din alte localități, toate provenind din familii modeste, dezorganizate, fără posibilități materiale sau care ar fi fost instituționalizate în centre de asistență socială (fără familie).
Ulterior, membrii grupării le-ar fi înlesnit sau asigurat persoanelor vătămate transportul pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și locuințe în vederea practicării prostituției. Sumele de bani, estimate la peste 5,3 milioane de lei, provenite din exploatarea sexuală a victimelor ar fi fost însușite, aproape integral, de membrii grupării.
Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, ofițeri de poliție din cadrul London Metropolitan Police efectuează percheziții în această cauză, în baza unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat în cursul lunii noiembrie 2024, sub egida EUROJUST.
La activitățile desfășurate în Romania participă reprezentanți ai London Metropolitan Police, iar la cele de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, participă reprezentanți români din cadrul Echipei Comune de Anchetă.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul reprezentanților Europol și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii