PERCHEZIȚII ÎNTR-UN CAZ DE TĂIERE ILEGALĂ DE ARBORI, FURT DE ARBORI ȘI TĂINUIRE
La data de 8 august 2022, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, Serviciului de Ordine Publică Timiș și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal instrumentat de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori în formă continuată, furt de arbori în formă continuată și tăinuire.
Din cercetări a reieșit că, la data de 17 octombrie 2021, de pe o parcelă de teren împădurită, situată în extravilanul localităţii Bara, județul Timiș, ar fi fost tăiați şi sustrași mai mulți arbori.
Din investigațiile efectuate de către polițiști, a reieșit că fapta ar fi fost comisă de mai multe persoane din comunele Bara și Balinț, care s-ar fi ocupat cu sustragerea de material lemnos, acestea fiind constituite în două grupări infracționale nestructurate.
Astfel, cele două grupări, în perioada 2021 – 2022, ar fi sustras, în mod repetat, material lemnos din afara fondului forestier național, din comunele Bara, Balinț și Secaș, județul Timiș, pe care l-ar fi vândut la diferite persoane, atât din aceste comune, cât și din localitățile învecinate.
În urma probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 45 de persoane bănuite, cu vârste cuprinse între 22 și 56 de ani, iar 11 dintre acestea, cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
În urma activităților desfășurate, au fost indisponibilizați 162,33 metri cubi de material lemnos, un autoturism, un tractor și au fost ridicate 10 motoferăstraie, 10 telefoane, 600 de euro și 450 de lei.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș și reprezentanților Direcției Silvice și Gărzii Forestiere.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii