04 Noiembrie 2021Sursa: IPJ Arges

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND PROGRAME PIRATATE

La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Argeș, la locuința unei persoane, sediul și un punct de lucru al unei societăți comerciale, într-un dosar penal ce privește reproducerea neautorizată de programe, utilizate în domeniul industrial.

Din cercetări a reieșit că, din decembrie 2017 și până în prezent, reprezentați ai societății comerciale ar fi reprodus, în mod neautorizat, două programe software din domeniul industrial, împreună cu programele de completare ale acestora, cu încălcarea, în mod repetat, a drepturilor de autor a două firme de software din Franța și SUA, deși nu ar fi deținut licențe pentru acestea.

Prejudiciul estimat de firmele deținătoare ale drepturilor de autor, pentru reproducerea neautorizată a programelor, este de aproximativ 1.750.000 de euro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe unități de calcul și documente cu valoare probatorie.

Administratorul societății, un bărbat, de 41 de ani, a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri, urmând să fie luate măsurile legale care se impun, după administrarea probatoriului.

Cercetările sunt continuate pentru reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, conform Legii 8/1996 referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe.

La activități au participat specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii