20 Martie 2025Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE COMITEREA INFRACȚIUNII DE EVAZIUNE FISCALĂ

În această dimineață, 20 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului.

 

Video- https://youtu.be/bKqW0My88KM

 

De asemenea, vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției pentru audieri.

 

Din investigațiile efectuate a rezultat că, din anul 2018 până în prezent, trei persoane, având calitatea de asociați și administratori ai unei societăți comerciale cu activitate în domeniul construcțiilor termo-sanitare, au omis în tot sau în parte, evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale desfășurate.

 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la peste 11.000.000 de lei.

 

De asemenea, persoanele vizate s-ar fi sustras de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă a sediului societății și refuzul de a pune la dispoziția autorităților competente documentele contabile aferente activității comerciale.

 

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, urmând a fi dispune măsurile prevăzute de lege.

 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii