PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL CE VIZEAZĂ INFRACȚIUNI DE ABUZ ÎN SERVICIU ȘI DELAPIDARE
În această dimineață, 10 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov și Covasna.
Video: https://youtu.be/1aV5zRulHUM
Activitățile procedurale au loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
Perchezițiile sunt efectuate în 4 locații din județul Brașov și într-o locație din județul Covasna, în vederea descoperirii și ridicării de bunuri, înscrisuri și medii de stocare relevante pentru completarea materialului probator privind activitatea infracțională desfășurată de două persoane – funcționari – în perioada mai – iunie 2025.
În acest caz, activitățile vizează modul de inițiere și desfășurare a unor proceduri de achiziție publică.
Totodată, urmează a fi puse în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane de interes în cauză.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii