29 Iulie 2021Sursa: BCCO BUCUREȘTI

JUMĂTATE DE TONĂ DE COCAINĂ, DESCOPERITĂ ÎN BAXURI DE BANANE

La data de 26 iulie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității  Organizate București, împreună cu procurorii D.I.IC.O.T. – Structura Centrală, au descoperit,  într-un depozit din județul Ilfov, 503 kilograme de cocaină, disimulată în 35 de baxuri de banane.

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=LIukwWAdGME

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că respectiva cantitate de cocaină ar fi ajuns pe teritoriul României, într-un transport de aproximativ 20 de tone de banane, de proveniență Columbia, achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.

Valoarea de piață a drogurilor indisponibilizate este de aproximativ 25 de milioane de euro.

În cauză, se efectuează investigații, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de  Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și acțiuni Speciale și al criminaliștilor din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

* * *

Polițiștii antidrog au folosit, pentru „on spot identifying”, aparatură achiziționată prin proiectul aflat în implementarea I.G.P.R. ROFSIP20160S5A03P01, prin care s-a asigurat dotarea cu aparatură de ultimă generație autorizată în identificarea substanțelor periculoase cu care pot veni în contact. Finanțarea este asigurată din cadrul financiar ISF 2014-2020.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii