03 Iunie 2025Sursa: IGPR

GRUPARE INFRACȚIONALĂ, SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE MINORI, TRAFIC DE PERSOANE, PROXENETISM, LIPSIRE DE LIBERTATE ȘI SPĂLAREA BANILOR, DESTRUCTURATĂ DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

Astăzi, 3 iunie, polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au pus în aplicare 21 de mandate de  percheziție domiciliară, în județele Bacău și Neamț, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de  persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălarea banilor.

 

Video- https://youtu.be/hFUWo5V6AK8

 

Simultan, pe teritoriul Elveției, procurori ai Parchetului din Cantonul Zurich au efectuat două percheziții domiciliare, în cauza instrumentată în comun de autoritățile judiciare ale celor două state, în baza unui acord de constituire a unei echipe comună de anchetă, încheiat în cursul lunii iulie 2024, sub egida EUROJUST.

 

Cercetările vizează activitatea infracțională, desfășurată pe parcursul ultimilor șapte ani, pe teritoriile mai multor state europene de 24 de persoane cercetate (cetățeni români), membrii unei grupări de criminalitate organizată  specializată în aservirea sentimentală și exploatarea sexuală a femeilor, prin moduri de operare care implică folosirea violenței, abuzul de alcool și stupefiante.

 

După ce ar fi acționat, pentru o bună perioadă de timp, în Marea Britanie, la începutul anului 2022, membrii grupării și-ar fi continuat activitatea  pe teritoriul Elveției, în  orașele Zurich, St. Gallen și Lucerna.

 

Liderul grupării, o persoană de 45 ani, ar fi inițiat o adevărată „școală infracțională”, determinând alte persoane să adere la gruparea de criminalitate organizată, concomitent cu instruirea metodică despre tehnici de aservire completă și exploatare eficientă a victimelor de sex feminin.

 

Persoanele vătămate, cu un nivel redus de educație, provenite din zone defavorizate ale României și din familii disfuncționale, ar fi fost racolate prin intermediul rețelelor de socializare, fie prin metoda „loverboy”, fie prin propuneri directe de a practica prostituția în „condiții avantajoase” peste hotare, în schimbul cedării, către persoanele cercetate, a unei cote de 50% din veniturile astfel obținute.

 

Ulterior, victimele ar fi fost supuse unui regim brutal de exploatare, cu un program  zilnic extenuant, deposedate de venituri, în imposibilitatea de a refuza clienți sau practici sexuale nesigure, unele fiind determinate să-și ofere serviciile sexuale în stare de graviditate vizibilă pentru a accesa, cu un plus de profit, nișa clienților cu astfel de preferințe.

 

În mai multe situații, persoanele vătămate ar fi fost tranzacționate între membrii grupării în schimbul unor sume de bani sau folosite ca miză la jocurile de noroc.

 

De asemenea, în scopul maximizării profitului, persoanele vătămate ar fi fost obligate ca, în contextul activităților de prostituție, să livreze clienților droguri de mare risc (în special cocaină), procurate în prealabil de membrii grupului infracțional organizat.

 

Urmărirea penală vizează și persoane implicate aflate pe teritoriul României, care ar fi acordat sprijin logistic membrilor grupării și ar fi contribuit la spălarea sumelor de bani provenite din activitățile infracționale.     

 

Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău.

 

Investigațiile au fost realizate cu sprijinul Europol și suportul EUROJUST.

 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, al jandarmilor din inspectoratele de jandarmi județene Bacău și Neamț și al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii