11 Iulie 2017Sursa: IGPR

GRUPARE INFRACŢIONALĂ DE TRAFIC DE PERSOANE INTERNAŢIONALĂ, DESTRUCTURATĂ

În această dimineaţă, poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. descind la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializate pe trafic de persoane.

La data de 11 iunie a.c., polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., efectuează 17 percheziții domiciliare în județele Dâmboviţa, Ilfov, Timiş, Sibiu, Vrancea, Argeş şi Vaslui.

Este vizată o grupare infracţională care ar fi acţionat pe teritoriul Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei.

Din cercetări a reieşit că, membrii grupării ar fi recrutat tinere, majore și minore, pe care, prin ameninţări şi violenţe sau prin promisiuni ori contra cost, le-ar fi exploatat sexual. Sumele de bani obținute în urma activităților infracționale ar fi revenit bănuiților.

Vor fi puse în aplicare 21 de mandate de aducere pe numele membrilor grupării, iar alte  23 vor fi aduse la audieri.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și trafic de droguri.

La percheziții participă şi jandarmi.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii