29 Mai 2025Sursa: IGPR

GRUPARE DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ, SPECIALIZATĂ ÎN ÎNȘELĂCIUNE ȘI FALS, DESTRUCTURATĂ DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

La data de 29 mai 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Dâmbovița, Călărași, Olt și Ilfov,  într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și instigare la această infracțiune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals  și instigare la uz de fals în formă continuată.

              Video: https://youtu.be/CdFfMO7qGqA

 

Din probele administrate a rezultat că, în municipiul București și în județele Buzău și Dâmbovița, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin contractarea unor credite, în baza unor documente false.

 

Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi recrutat persoane cu venituri modeste, în numele cărora ar fi întocmit înscrisuri false, respectiv decizii de pensionare, extrase de cont privind venituri din salarii și taloane de pensii, pe care le-ar fi folosit la  obținerea de credite de la mai multe instituții financiar – bancare și nebancare.

 

Prejudiciul cauzat în patrimoniile persoanelor vătămate  este  estimat la  peste 2.000.000 de lei.

 

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt și Dâmbovița, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii