FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU DELAPIDARE, FALS INFORMATIC ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
O femeie care și-ar fi însușit în mod fraudulos 500.000 de lei din contul unității unde era angajată, a fost reținută de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș.
La data de 18 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2022 - 26 noiembrie 2024, o femeie, funcționar al unei unități administrativ teritoriale din județul Mureș, și-ar fi însușit în mod fraudulos suma de aproximativ 500.000 lei din contul unității unde aceasta era angajată.
În urma probatoriului administrat față de femeia în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii