25 Iulie 2010Sursa: IPJ VILCEA
FALS “INSPECTOR DE PROTECŢIA MUNCII”, DUPĂ GRATII
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au surprins în flagrant un bărbat, de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea, în timp ce, în calitate de „inspector de Protecţia Muncii”, instruia mai mulţi angajaţi.
În fapt, bărbatul este suspectat că, prin uzurparea de calităţi oficiale şi utilizarea unor documente falsificate, s-a deplasat la Primăria comunei Popeşti, unde a susţinut o şedinţă de instructaj privind planul de evacuare a persoanelor şi bunurilor în caz de incendii, cu angajaţii mai multor societăţi comerciale, precum şi cu personal din Primărie.
Suspectul urma să înmâneze angajatorilor fişe individuale de instruire privind securitatea şi sănătatea în muncă şi de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă, contra cost (documentele care erau avizate cu ştampila acestuia pe care scria „Inspector cu Protecţia Muncii Adrian S. – PSI”).
De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că, în cursul acestui an, S. Adrian s-a deplasat la mai multe societaţi comerciale din judeţul Vâlcea, unde s-a prezentat ca fiind „inspector de Protecţia Muncii” din cadrul Inspectoratului Judeţean de Muncă, prezentând şi o legitimaţie falsificată în acest sens.
„Falsul inspector” le comunica reprezentanţilor firmelor că, dacă nu îşi întocmesc planuri de evacuare a persoanelor şi bunurilor în caz de incendiu şi privind organizarea apărarii împotriva incendiilor, vor fi amendaţi cu 8.000 de lei. Acest fapt i-a determinat pe mulţi dintre ei să-i plătească sume cuprinse între 300 şi 500 de lei, pentru a obţine astfel de planuri, pe care suspectul le aviza cu o ştampila falsă.
În urma percheziţiei efectuate de poliţiştii vâlceni, la domiciliul suspectului au fost găsite pliante pentru respectivele planuri şi fişe de instruire, materiale documentare, un laptop şi un calculator, unde acesta ţinea o evidenţă, precum şi alte materiale de instructaj.
S. Adrian a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind prezentat ulterior instanţei de judecată, care, la data de 23 iulie a.c., a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii