18 Iulie 2024Sursa: IGPR

DOI LIDERI DE GRUPĂRI INFRACȚIONALE ORGANIZATE, DEPISTAȚI ÎN SPANIA

La data de 17 iulie 2024, prin coordonarea de la nivelul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul Atașatului de Afaceri Interne al Poliției Spaniole la București, Unitatea specializată în localizarea persoanelor urmărite din cadrul Poliției Naționale Spaniole a reușit localizarea și reținerea, în localitatea Alicante, a doi cetățeni români, urmăriți internațional.

 

Pentru unul dintre aceștia există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și 7 luni, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional organizat, iar pentru cel de-al doilea a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, în lipsă, fiind urmărit internațional.

 

Cele două persoane ar fi liderii unor grupări destructurate prin acțiuni anterioare.

 

Aceștia urmează a fi aduși în țară, conform procedurilor legale.

 

Reamintim că, la datele de 2 aprilie 2024, respectiv 9 mai 2024, au fost efectuate două acțiuni de amploare, desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., prin care au fost destructurate două grupări implicate în trafic de droguri, spălare de bani, operațiuni cu substanțe dopante de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri și grup infracțional organizat, în urma cărora a fost dispusă, de Tribunalul Cluj, măsura arestării preventive, față de 18 persoane.

 

De asemenea, au fost confiscate și cantități importante de substanțe anabolizante, dar și precursori de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, precum și peste 1.700.000 de lei, 400.000 de euro și 7 autoturisme, cu o valoare estimată de peste 600.000 de euro.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii