CONDUCĂTOR AUTO DEPISTAT DE POLIŢIŞTI CU 225 KM/H
Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe autostrada A3 Turda – Borș, un bărbat de 28 de ani care conducea cu viteza de 225 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.125 de lei, totodată, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
La data de 20 august a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Autostrăzi şi Misiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române au depistat un bărbat, care conducea cu viteză excesivă.
Astfel, în zona kilometrului 42 al autostrăzii A3 Turda - Borș, un bărbat, de 28 de ani, din județul Hunedoara, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 225 km/h.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.125 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii