COMERȚUL ILICIT CU PEȘTE, ÎN ATENȚIA POLIȚIEI ROMÂNE
În această săptămână, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit și protejarea mediului de afaceri.
Având în vedere obiceiurile premergătoare Sărbătorii de Florii, activitățile de control s-au axat, cu precădere, pe prevenirea, descoperirea și sancționarea ilegalităților din domeniul comerțului cu pește și produse din pește, precum și pe verificarea respectării reglementărilor privind siguranța alimentară.
În această perioadă, polițiștii au verificat activitatea a 304 agenți economici și comercianți persoane fizice.
Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale, în valoare de 337.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscate 2.563 de kilograme de pește și alte produse alimentare în valoare de 59.911 de lei și au fost indisponibilizați 3.744 de lei.
Acțiunile Poliției Române continua și în perioada următoare.
Exemple:
*** În urma unui control în trafic, polițiștii din Dâmbovița au depistat, pe raza comunei Crevedia, o persoană care transporta cu un autovehicul 80 kg. de pește, specia fitofag, în vederea comercializării.
Conducătorul auto nu a putut să prezinte documente legale de proveniență pentru marfa transportată, în momentul controlului.
În cauză se efectuează cercetări pentru încălcarea prevederilor Legii privind pescuitul şi acvacultura, iar întreaga cantitate de pește a fost confiscată.
*** La data de 6 aprilie a.c., polițiștii din Tulcea au depistat o persoană care transporta cu un autovehicul 52 kg. de pește din specia scrumbie, în 2 saci de plastic.
În momentul efectuarii controlului, cel în cauză nu a putut să dovedească cu documente legale proveniența licită a peștelui.
Din cercetări a reieșit că peștele ar fi provenit din Delta Dunării.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de procesare fără drept de produse obţinute din pescuit şi acvacultură, iar marfa transportată a fost indisponibilizată și predată unei societăți de profil, pentru valorificare.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii