CERCETAT PENTRU RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE, ACT SEXUAL CU UN MINOR ȘI PORNOGRAFIE INFANTILĂ
La data de 20 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale, act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că, în perioada august – septembrie 2022, bănuitul ar fi racolat, în mediul online, o persoană vătămată minoră (în vârstă de 14 ani) pe care ar fi determinat-o să întrețină relații sexuale.
De asemenea, în aceeași perioadă, bănuitul ar fi determinat persoana vătămată minoră să îi trimită materialele pornografice.
La data de 20 februarie 2023, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința persoanei bănuite, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă (telefoane mobile, dispozitive de stocare date și un laptop).
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bănuitului cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale, act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
Ulterior, la data de 21 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus măsura arestării preventive față de bănuit, pentru 30 de zile.
Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii