05 Octombrie 2022Sursa: IGPR

CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, iar pentru administrarea probatoriului, la data de 4 octombrie a.c., în baza autorizării instanței, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în municipiul București.

 

Cercetările au pornit de la o sesizare a mamei unei minore, adresată polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de act sexual cu un minor, iar, în urma aspectelor rezultate din verificări, cercetările au fost preluate de polițiștii B.C.C.O. Pitești, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.-S.T. Pitești.

 

Astfel, a fost documentată activitatea celui în cauză, din cercetări reieșind că bărbatul, de 45 de ani, ar fi determinat mai multe persoane vătămate minore să producă materiale pornografice, cu comportament sexual explicit, pe care cel în cauză le-ar fi deținut, aspect confirmat în urma celor descoperite la percheziție.

 

După administrarea probatoriului, la data de 4 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

 

De asemenea, cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză.

 

•       

 

În acest context, polițiștii recomandă părinților, profesorilor și adulților responsabili să protejeze copiii, atât online și offline.

 

Pentru a proteja copiii, adulții trebuie să investească timp în educarea celor mici, deoarece nu toate solicitările de acest fel debutează în mediul virtual. Pentru ca ei să se poată proteja singuri, trebuie să stabilim unele obiceiuri.

 

Spre exemplu:

 

-stabiliți regula de a nu dialoga sau de a evita discuțiile prin mijloace electronice cu persoane pe care nu le cunosc personal, în lumea reală - ,,crede, dar verifică” este o afirmație populară în domeniul securității cibernetice;

 

-partajarea unor informații pe rețele de socializare și discuțiile purtate prin mijloace electronice de comunicare sunt folosite nu doar cu bune intenții, ci în același timp și pentru ascunderea adevăratelor intenții, fapt pentru care este util să le folosim cu precauție – un semnal de alarmă este în special când discuțiile iau o turnură spre sex, violență și activități ilegale;

 

-o altă regulă utilă este aceea de a nu transmite prin mijloace electronice fotografii sau imagini de care s-ar rușina dacă ar fi văzute de bunici – oricâtă încredere ar avea pentru o altă persoană, simpla transmitere a unor asemenea imagini dă posibilitatea ca la un moment dat, ele să fie folosite pentru a șantaja copilul, pentru a-l forța să facă lucruri regretabile.

 

Pentru părinți, este bine să cunoască preocupările și cercul de prieteni al copilului. Stabilirea unor reguli nu trebuie să facă copilul să se teamă de străini, ci să le insufle capacitatea de a aborda comunicarea cu un sentiment (sănătos) de prudență.

 

Prin intermediul autorităților, copiii pot beneficia de sprijin specializat, din partea asistenților sociali, al consilierilor școlari și al psihologilor, din cadrul instituțiilor specializate cum sunt D.G.A.S.P.C., Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor sau CJRAE.

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii