08 Iunie 2023Sursa: IGPR

CERCETAT PENTRU INTRODUCEREA ÎN ŢARĂ DE DROGURI DE MARE RISC ŞI TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

La data de 7 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc.

Astfel, a fost prins în flagrant delict un tânăr, de 20 de ani, cetăţean slovac, care ar fi pus în vânzare 170 de grame de cocaină, pentru 7.550 de euro.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că tânărul ar fi achiziţionat drogurile din Ţările de Jos, fiind transportate în România.

Tânărul a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, la data de 7 iunie a.c., procurorul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea, pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

În cursul acestei zile, va fi solicitată judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Dolj, arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii