CERCETĂRI EFECTUATE DE POLIȚIȘTI ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL DE CONTRABANDĂ
La data de 1 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, din care 15 în județul Satu Mare și unul în județul Maramureș, într-un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, 63.840 de fire de țigarete, 450 de litri de alcool netimbrat, 113.260 de lei și 9.525 de euro.
Față de trei persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Ordine Publică și Serviciul de Investigații Criminale, toate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii