18 Noiembrie 2022Sursa: IGPR

APROAPE 700.000 DE ŢIGARETE, INDISPONIBILIZATE DE POLIŢIŞTI

Ieri, 17 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Dolj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun.

 

Astfel, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Craiova, în jurul orei 17.45, la intrare în municipiul Craiova, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat, de 35 de ani, din localitate.

 

În urma controlului efectuat în autoutilitară, în interiorul compartimentului marfă, a fost identificat un spațiu ascuns, în care au fost descoperite 34.996 de pachete de țigarete (699.920 de țigarete), fără timbru fiscal, existând suspiciunea că acestea provin din activități de contrabandă.

 

Întreaga cantitate de țigarete, precum şi autoturismul folosit au fost indisponibilizate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

 

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj pentru audieri, iar, în urma probatorului administrat, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii