ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN STAȚIILE DE CALE FERATĂ ȘI ÎN TRENURILE DE CĂLĂTORI
În perioada 9 – 10 ianuarie 2024, la nivel național, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 443 de stații de cale ferată și 445 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.216 persoane.
Polițiștii au aplicat 399 de sancțiuni contravenționale, dintre care 191 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 7 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și 84 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravențiilor aplicate fiind de 84.825 de lei.
Exemple:
1. La data de 10 ianuarie 2024, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța - Postul de Poliție Transporturi Feroviare Constanța au depistat la trecerea la nivel cu calea ferată, situată lângă strada Viorelelor, din municipiul Constanța, un bărbat, care circula cu un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
2. La data de 10 ianuarie 2024, în jurul orei 10.00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara - Postul de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani au depistat și oprit în trafic un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
3. La data de 9 ianuarie 2024, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Jibou pe numele unui bărbat, de 35 de ani din județul Cluj, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Satu Mare, în vederea executării pedepsei.
4. La data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 08:40, polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Jibou au depistat într-un tren un minor, pe numele căruia era emisă o dispoziție de căutare emisă de I.P.J. Sălaj.
Tânărul nu prezenta urme de violență, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că, în perioada cât a fost plecat, nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Minorul a fost încredințat mamei sale.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii