ACȚIUNI ÎN PENITENCIARE, PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI ȘI OPERAȚIUNILOR CU SUBSTANȚE SUSCEPTIBILE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE
Ieri, 16 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Giurgiu și Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău și Giurgiu, au efectuat 27 percheziții domiciliare în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila și în municipiile Bacău, Piatra Neamț și Roman, precum şi în 10 penitenciare, în vederea destructurării unor grupări infracționale, specializate în săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
În două cauze, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi drogurilor de mare risc. Acestea ar fi fost impregnate în scrisori şi expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spaţiile de detenţie, scrisorile ar fi fost porţionate şi apoi vândute deţinuţilor.
Pe parcursul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe sume în lei și valută (peste 20.000 de lei și 7.350 de euro), telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanțe cu efect psihoactiv, precum și formulare de transfer sume de bani.
În cele două cauze, a fost dispusă reținerea a 6 persoane bănuite, în cursul zilei de astăzi, 17 iunie, urmând a fi sesizate instanțele de judecată, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de 8 persoane bănuite (două dintre acestea, arestate preventiv în alte cauze).
La acțiuni au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Giurgiu, Bacău, Neamț, Prahova, Harghita, Oradea, Galaţi, Cluj, Brăila, Dolj, Mehedinţi şi Constanţa, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Activitățile au fost sprijinite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii