ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI ȘI EFECTUĂRII DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru efectuare de operațiuni, fără autorizație prealabilă, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate a rezultat că, în intervalul cuprins între vara anului 2023 și luna mai 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut substanțe interzise din categoria catinonelor sintetice (2MMC) și droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) către consumatori, inclusiv minori, din județul Cluj.
De asemenea, cercetările au arătat că aceasta ar fi comercializat și oferit diferite cantități de substanțe interzise inclusiv la petreceri private.
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate o parte dintre substanțele interzise comercializate de către persoana în cauză.
Au fost puse în aplicare de polițiști, la data de 26 mai 2025, două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Turda și localitatea Florești, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
La data de 26 mai 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
Astăzi, 27 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii