44 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE, ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA, FĂRĂ DREPT, DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE SUSCEPTIBILE DE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE
Astăzi, 1 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, pun în aplicare 44 de mandate de percheziție domiciliară, în locații situate în județele Cluj, Mureș, Bihor și Bistrița – Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, consumatorilor din județul Cluj și din județele limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei pentru o doză.
Peste 20 de persoane vor fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, pentru audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, serviciilor de combatere a criminalității organizate Bistrița - Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj - Serviciul de Investigații Criminale și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița – Năsăud.
La activități participă și jandarmii grupărilor mobile de jandarmi Cluj și Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii