27 Aprilie 2021Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

20 DE PERCHEZIȚII, ÎNTR-UN DOSAR DE FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE, FALS INTELECTUAL ȘI UZ DE FALS

În această dimineața,  polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița efectuează 20 de percheziții domiciliare, în București și în localitățile Titu, Poiana, Sălcioara, Corbii Mari, Petrești, Cobia și Ciocănești.

Polițiștii vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediile unității de poliție, pentru audieri. 

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute de Codul Penal.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că directorul unei unități de învățământ din orașul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea și ar fi folosit 24 de foi matricole aparținând unor persoane din județele Dâmbovița, Argeș și municipiului București, atestând în mod nereal că ar fi urmat cursurile unor unități de învățământ.

Totodată, în baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învățământ.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a celor bănuiți.

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii