Autori: Claudiu Chișereu, Andreea-Iuliana Țaga, Daniel Palco, Rareș Rusu

Consolidarea statelor naționale în secolul al XIX-lea a creat condițiile pentru organizarea coerentă a acțiunilor de combatere a criminalității nu doar la nivel statal, ci și internațional. Prin diversele colaborări anterioare care asigurau soluționarea unor infracțiuni, la începutul secolului XX, erau create deja premisele constituirii unui organism care să preia coordonarea acestor acțiuni pe plan internațional.

Primul eveniment de importanță deosebită care s-a înscris în seria încercărilor care aveau ca scop înființarea unui mecanism  de combatere a criminalității internaționale a avut loc în anul 1914, când, la inițiativa Prințului Albert I de Monaco, s-a desfășurat primul Congres de Poliție Judiciară. Lucrările Congresului au avut ca principal scop conturarea unui cadru legislativ care să stea la baza unei viitoare structuri de poliție judiciară internațională, astfel că au existat dezbateri în vederea adoptării unor proceduri comune de aplicare a legislației penale. Pentru a îmbunătăți procesul de colaborare de la nivelul polițiilor naționale, Romulus Voinicescu, reprezentantul României, a propus ca procedura de extrădare să se realizeze între tribunalele țărilor implicate, fără a mai fi nevoie de implicarea guvernelor. De asemenea, tot la propunerea acestuia, s-a hotărât ca următoarea întâlnire a Congresului să se desfășoare în București. Cu toate că rezultatele dezbaterilor nu au fost puse în practică și întâlnirea de la București nu a mai avut loc din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, rezoluțiile la care au ajuns cei peste 300 de magistrați, diplomați, juriști și polițiști au reprezentat baza pe care s-a construit viitoarea infrastructură de cooperare a poliției internaționale.  

Cel de-al doilea Congres important în ceea ce privea cooperarea la nivel internațional a structurilor de poliție a avut loc în perioada 3-7 septembrie 1923. Lucrările acestui congres au avut ca rezultat formarea Comisiei Internaționale a Poliției Criminale cu sediul la Viena. Totodată, a fost ales și președintele acestei noi structuri: Johann Schober. Ulterior, cu ocazia celei de-a 5-a sesiuni ordinare a Comisiei Internaționale de Poliție Criminală din anul 1928, s-a decis înființarea unor „Birouri Centrale Naționale” care aveau rolul de a facilita cooperarea interstatală în combaterea criminalității internaționale. Momentul de cotitură în ceea ce privea evoluția nou-înființatei structuri a fost anul 1938, atunci când conducerea Comisiei a fost schimbată prin intervenție politică și, într-un context internațional complicat, marcat de ascensiunea nazismului, Austria a fost anexată de către Germania, iar Președinte al Comisiei a fost numit Otto Steinhäusl, o persoană impusă și controlată de regimul nazist. În același an a avut loc al XIV-lea Congres al Comisiei Poliției Criminale Internaționale la București, între 7 și 12 iunie, ceea ce subliniază importanța României în cadrul acestui organism internațional și recunoașterea meritelor sale în reforma internă polițienească.

Regăsiți principalele repere cronologice ale evoluției Interpol, în prima jumătate a secolului XX, în documentele atașate, versiuni în limba română și engleză. 

Sursă foto: Interpol via Twitter