SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06:45
Data: 02 Ianuarie 2025
Ora: 06:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a producerii vreunui eveniment rutier sau din cauza condițiilor meteorologice.
Se circulă în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Alba, Arad, Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Vrancea, iar în funcție de condițiile locale, este posibilă formarea ghețușului, a chiciurei sau a poleiului.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, Autostrada A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă fluent, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate.
Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să circule cu multă atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să utilizeze corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic și să evite bruscarea comenzilor autovehiculului și orice manevre riscante la volan.
Măriți distanța de siguranță între autovehicule și folosiți cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos, pentru a evita deraparea!